În urma discuțiilor din presă referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române privind căsătoriile religioase mixte, facem următoarele precizări:
Pentru a păstra unitatea de credinţă şi de viaţă spirituală în familie, tradiția canonică strictă a Bisericii Ortodoxe a formulat explicit interdicția căsătoriei credincioșilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creștină. Totuși, prin iconomie sau pogorământ, din rațiuni pastorale în contexte socio-culturale multiconfesionale, Biserica Ortodoxă îngăduie căsătoria credincioşilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creştină, după obţinerea dispensei (aprobării speciale) de la episcopul ortodox al locului, care are cea mai înaltă responsabilitate pastorală în eparhie.
În acest sens, la cea de-a doua Conferință Panortodoxă Presinodală din anul 1982, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au confirmat această practică a iconomiei sau dispensei, menţionând însă condiția ca pruncii care se nasc dintr-o căsătorie mixtă să fie botezați în Biserica Ortodoxă. Prin urmare, Bisericile Ortodoxe locale pot lua hotărâri în privința aplicării iconomiei după caz și din rațiuni pastorale particulare.
Conform prevederilor art. 88, alin. 1, lit. w din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, numai episcopul conducător al eparhiei (chiriarhul) poate acorda dispensă bisericească pentru căsătorii mixte.
În concluzie, în lumina celor menționate mai sus, episcopul locului (chiriarhul) poate să acorde (ca excepţie de la regulă) dispensă pentru căsătoria religioasă a unei persoane creştin-ortodoxe cu o persoană de altă confesiune creştină, titrează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
NapocaNews
17 comentarii la “Cu dispensă, căsătoria religioasă mixtă este posibilă în Biserica Ortodoxă”
Inca o APOSTAZIE A IERARHILOR DIN BISERICA ORTHODOXA ROMANA
Aparent se arata ca poarta steagul familie traditionale modificarea amendamentului din constitutie despre familie …o caramida zidita si apoi lovesc cu furie demonica in Stalpii ORTHODOXIEI
DOAMNE APARA NE DE A LOR SPURCATA VICLENIE
…au bagat B. O . R IN Consiliul mondial al fiarei in 1992 cloaca lui antihrist pentru ca astazi sa se dea pe fata acesti lupi in piei de oaie care mana de zor turma la iad spre pierzarea vesnica
Pentru cei care nu stiu pasii , dupa vechiul Moliftelnic sunt urmatorii daca unul din soti nu este in Orthodoxie , trebuie a fi botezat in Orthodoxie si apoi Cununia IN BISERICA ORTHODOXA pentru a fi Binecuvantarea Lui DUMNEZEU ASUPRA Acelei FAMILII
SE VEDE TREABA CA SE GRABESC TARE spre noua ordine mondiala daca au ajuns sa permita si amestecarea crestinilor cu pagani prin asa zisul ” pogoramant ” care nu i decat o inselaciune pe fata a lupilor in piei de oaie
Sunteti anathema dati prin Sfintii Parintii DIN SOBORNICITATEA BISERICII LUI HRISTOS si asa veti ramane cozi de topor , misei si talhari intrati pe usa de din dosul stanii in BISERICA ORTHODOXA ROMANA
cautati preotii de mir si cin monahal Cei Adevarati care tin randuiala dupa vechiul Moliftelnic si faceti cum va spun acestia nu duoa cum va spun lupii in piei de oaie …
Vor vrea curand sa modifice ,sa schimbe CREZUL ORTHODOX DE LA NICEEA 325 PENTRU A INDEPARTA HARUL DUHULUI SFANT DIN SFINTELE LACASURI ORTHODOXE SI ALE TRSNSFORMA IN sinagoga lui antihrist …grajduri …va fi mai rau decat pe vremea lui stalin
De asta Cer asemeni cu monahul Teodot actualului ” patriarh ” Daniel Ciubotea DEMISIA DIN CONDUCEREA OFICIALA A BOR
…si scoaterea imediata a BISERICII ORTHODOXE ROMANE DIN cloaca lui antihrist , consiliul mondial al ” bisericilor ”
O SINGURA BISERICA ESTE A LUI HRISTOS , Una Sfanta Sobornica si Apostolica BISERICA Cea ORTHODOXA si pentru asta vom Marturisi si Lupta pina la capat oriunde ar fi acel capat lupi in piei de oaie si vai fi vai de tine om rosu
Amin.
…Demisia cozilor de topor si pocainta …pentru a nu sminti si turma dupa voi
…legati va piatra de moara de gat si carati o pina va vati aduce aminte de DOMNUL IISUS HRISTOS CAPUL BISERICII SALE care portile iadului nu o vor Birui
…
…mai ales in GRADINA MAICII DOMNULUI
Amin.
…
Amin.
Ba STELA care e treaba daca doi papuasi pagani vin sa se casatoresca in biserica romanilor? Atunci ei devin crestini in fata lui Dumnezeu si e mare lucru.
Cum ramane cu :copiii urmează religia tatălui în orice religie?
Husain Georgeta, numai la musulmani ,la restul este optional
„Iar nu se intelege scopul casatoriei. Acesta regula este contraproductiva si explicatia este urmatoarea: scopul vietii omului este indumnezeirea, casatoria este unul dintre instrumentele binecuvantate de Dumnezeu pentru a atinge acest scop.
Indumnezeirea se realizeaza in Biserica. Ca urmare, casatoria conform ratiunii sale fundamentale insemna vietuirea in Hristos in Biserica, a vietui in Hristos presupune comuniune in Hristos, cum pot avea comuniune in Hristos cei care nu au si comuniune euharistica in Hristos?
E o problema fundamentala. Acum, presupunand ca oamenii se iubesc si apartin unor religii diferite, vor trebui sa faca o optiune, vor implinirea in conditiile lumii sau implinirea in Hristos ?
Aceasta criza este mantuitoare, nu rezolvarea ei ne-canonica.Rezolvarea ei necanonica suspenda rolul mantuitor al Bisericii in favoarea unor considerente de oportunitate lumesti.”
Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/02/19/dispensa-pentru-casatoriile-religioase-mixte-cum-a-ajuns-subiectul-pe-agenda-mediatica-si-de-ce-raspunsul-patriarhiei-romane-este-gresit/
„Din păcate, se vorbește de iconomie în practica acceptării căsătoriilor mixte, dar se induce o idee greșită. Doar în teologia catolică iconomia este privită ca o suspendare a aplicării legii într-o anumită situație.
In Ortodoxie, iconomia trebuie să aibă acoperire legală, să nu se abată de la normele canonice existente. În acest sens, trebuie împlinite două condiții:
1. Formal, Taina trebuie să fie săvârșită întocmai
2. Să existe o motivație, un câștig duhovnicesc, având în vedere că se aplică doar în anumite cazuri.
Cu alte cuvinte, ține de pastorație; decât să ceri prea mult și să pierzi tot, mai bine ceri mai puțin ca să ajungi în timp la scopul propus. Aceasta înseamnă că măsura este temporară, până să se intre în normal, nu normă generală.
În cazul nostru, nu există vreun canon care să îngăduie căsătoria mixtă în anumite situații, ba, dimpotrivă, canonul 72 al Sinodului 6 poruncește ca, în cazul că s-ar fi făcut astfel de căsătorii, acestea să fie desfăcute.
Formal, este necesar ca soții să fie ambii ortodocși. Iconomia în acest caz ar fi acceptarea, tolerarea soțului neortodox pentru o perioadă de timp până să se boteze. Concret, partea neortodoxă să promită că va trece la Ortodoxie, neputând să o facă imediat din motive binecuvântate.
Ar mai trebuie menționat că Bisericile Georgiei și Antiohiei nu au aprobat la ultima ședință presinodală a Sinodului Panortodox această practică. Probabil de aceea Patriarhia citează ședința mai veche, din 1982, ca să aibă, chipurile, mai multă greutate.
Ca un comentariu personal, generalizarea căsătoriilor mixte duce la slăbirea credinței, care devine un fel de opțiune ușor de schimbat după nevoile noastre omenești sau chiar pătimașe.”
Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/02/19/dispensa-pentru-casatoriile-religioase-mixte-cum-a-ajuns-subiectul-pe-agenda-mediatica-si-de-ce-raspunsul-patriarhiei-romane-este-gresit/#comment-438706
Singura credinta adevarata este ortodoxia care a pastrat partea originala a crestinismului, restul sunt erezii si apostazii, iar ce a spus stela este perfect adevarat, daca alti apartinand sectelor va trebui sa treaca la ortodoxie si apoi dupa aceea sa se casatoreasca cu ortodocsi
@mihai
Greseala, crestinismul original este ramura numita astazi ca „gnosticism”, si biserica crestina copta. Dupa 340, religia de atunci a trecut prin primul val de reformare, aranjare a dogmelor, documentelor religioase, vorbim despre crestinism, care s-a rupt-scindat in biserici occidentale si orientale…
ratacire multa este in capul tau si este de la antihrist care ajunge a vorbi din ce se vede prin capetele multora ca tine… daca se mai pot numi capete ???
UN SINGUR ADEVAR ESTE CEL CURAT SI NU MAI MULTE ….
IAR ACESTA ESTE CA
HRISTOS ESTE ORTHODOX
HRISTOS nu este baptist ,nu e penticostal nu e budist nu e iehovist nu e islamist si nici papistas …pentru ca ar fi o minciuna
HRISTOS ESTE ORTHODOX ,
” EU SUNT CALEA ADEVARUL SI VIATA ”
PRIN ADEVARATA CALE AJUNGI in Imparatia Cerurilor SI ACEASTA CALE ESTE ORTHODOXIA
Iar HRISTOS ESTE POARTA ,
” IATA EU STAU LA USA SI BAT CINE AUDE SI IMI VA DESCHIDE VOI INTRA SI VOI CINA CU EL SI CASA LUI VA FI CURATA …”
PENTRU ACEST ADEVAR CURAT STA MARTURIE 2000 SI… DE ANI BISERICA LUI HRISTOS CEA BIRUITOARE DIN CERURI DE SUS DIN SLAVA LUI DUMNEZEU SI BISERICA LUPTATOARE DE AICI DE JOS DE PE PAMINT
…PENTRU ACEST ADEVAR CURAT STAU ASEMENI MARTURII NETAGADUITE VEACURILE UNDE LA MORMANTUL SFANT LUMINA SFANTA VIE ESTE SI SE COBOARA IN FIECE AN DE SFINTELE PASTI NUMAI LA PATRIARHUL ORTHODOX …
Marturie sta LUMINA SFANTA. CARE NU ARDE CA FOCUL TIMP DE 5 MIN. ASA CUM SE APRINDE SINGURA IN MAINILE IN CRESTINILOR ORTHODOCSI SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU IN PREASFANTA TREIME SI A INVIERII SALE CELEI DE A TREIA ZI
…ORBILOR V A ORBIT satana care vrea a se introna cu indemnul ca ii impaca pe toti pentru religia universala sau asa numita ” biserica universala ”
vai voua ca nu vedeti cum antihrist lupta impotriva lui HRISTOS pe fata pentru a si pune imparatia intunericului imparatia minciunei sau iadul din adancuri al aseza pe pamint ” antihrist se arata ca lider economic ,lider politic si apoi lider religios ”
Orbilor TREZITI VA CAT MAI ESTE TIMP si nu credeti in minciunile lui antihrist si nu mai fiti slugi la tatal minciunii si la profetul mincinos CA VETI PIERI CU ASTIA IN TARTARUL DE JOS
Vladicii cad in apostazie pentru ca au intrat pe din dosul stanii si nu au intrat pe poarta tarcului cea Adevarata ci prin minciuna si cu vicllenie au devenit ” pastori ” dar sunt lupi in piei de oaie …
… Acesti ” ierarhi ” au fost scoliti pentru astea la lyon ,strasbourg , elvetia de catre masonerie ” zidarii” lui anthrist care se lupta si vor vrea a dovedi Biserica lui HRISTOS insa nici portile iadului nu o vor birui
… VAI SI VAI DE ASTI ” ZIDARI ” caci
PIATRA DIN CAPU UNGHIULUI CEA NELUATA IN SEAMA LE VA DARAMA TOATA SANDRAMAUA ZIDITA pentru ” marele arhitect ” sau satana
Orbilor deschideti ochii si fiti cu bagare de seama nu precum oile cele turbate de ” zgarietura fiarei ” pecetea lui antirist ca astea nu vor a mai recunoaste Glasul si Chemarea Pastorului Cel Bun pentru HRISTOS ESTE ORTHODOX
Oare daca puneti vestmantul alb linga o troaca de porci voi credeti ca acest vestmant mai este alb si curat ?
Nu vestmantul alb devine precum albia de porci murdar si de nerecunoscut
Ori ce este scris la Sfanta Scriptura DUMNEZEIASCA DE LA SFINTII APOSTOLI
” nimic spurcat nu va intra in Imparatia lui DUMNEZEU ”
iar azi ce fac acesti asa numiti” vladici ” ?
Fac voia lui antihrist , babilonia spre pierzarea daca se poate chiar si a omenirii intregi
…
Nu fiti ca oile cele proaste si naive strangeti randurile pentru Apararea ORTHODOXIEI
Data de la Sfintii Parinti PRIN CELE SAPTE SFINTE SINOADE ,CEI SAPTE STALPI AI BISERICII LUI HRISTOS …ca ce vine si se arata apostazie se numeste
Se va intampla totul cum a fost aratat prin Sfintii din Rusia , ” Sarea pamintului ” …caci vor a introna pe antihristul dupa sinodul talharesc din iunie care l au pus cu numar de data pe 666 ,adica 16.06.16…
antihristul UCIGAL AR CRUCEA LUI HRISTOS vin l am aratat cine este si se afla pe pamintul Romaniei cu numele” unui imparat mare si prooroc mare” asa cum a aratat Sfantul Cosma ” fiul pierzarii isi va lua nume de imparat mare si de prooroc mare ..Un Constantin a intemeiat Bizantul ,un alt Constantin il va distruge ”
spurcaciunea cea mare se numeste ” daniel constantin ” s i tot v am spus de 4 ani prin scris si prin cuvantul spus feriti va de spurcaciunea cea mare , ca sa nu fiti inghititi .
Cascati ochii si nu fiti orbi …ca apa incepe a se lua de pe fata pamintului pentru ca ati ales a va inchina fiarei prin actele blestemate cele ocaua iadului pe ele si cum oare mai vreti a fi BINECUVANTARE Lui DUMNNEZEU ?
NU NUMAI ESTE
PENTRU CA VA INCHINATI fiarei din apus care din rasarit a pornit aceasta hidra rosie cu rasuflare otravitoare
… TREZITI VA IN AL 12 LEA SI FARA UN SFERT CEAS
Si sa fim cum au fost ai nostri Voievozi CEI DREPTI SI SFINTI PENTRU ORTHODOXIE , STEFAN CEL MARE ,MIHAI VITEAZU ,VLAD TEPES VODA ,HOREA TRAS PE ROATA CU TOTI DREPTII MUCENICII SI MARTIRII ,SFINTII BRANCOVENI AI ACESTUI NEAM SFANT IN ORTHODOXIE ,
Drepti si SFINTI SA FIM ASEMENI in ORTHODOXIE CA SA FIM PRECUM STANCA Neclintita si neplecata in fata tavalugului antihristic care se arata de la uraciunea pustiirii .
Asa sa ne fie Credinta Crestin Orthodoxa din inimi precum la Botezul Sfant DIN BISERICA LUI HRISTOS CEA UNA SFANTA SOBORNICA SI APOSTOLICA BISERICA dupa cum marturisim CREZUL ORTHODOX DE LA NICEEA 325 , sa ne impartasim si sa fim in BISERICA LUI LUI HRISTOS prin cele sapte Sfinte Taine ale ORTHODOXIEI ca sa nu acceptam patarea vestmantului cel alb , curat dat noua ,primit LA BOTEZ intru HRISTOS ESTE ORTHODOX
ASTA ESTE MANTUIREA DATA NOUA SPRE VIATA VESNICA , IN BISERICA NEAMULUI NOSTRU ROMAN CEL SFANT CRESTIN ORTHODOX CA SA FIM SI NU ERETIC NU PAGAN
TINETI MINTE SAPTE SFINTE TAINE SUNT IN BISERICA LUI HRISTOS
SI CEI SAPTE STALPI AI ORTHODOXIEI SUNT CELE SAPTE SFINTE SINOADE ALE ORTHODOXIEI pentru afi un Far de Lumina in intuneric , LUMINA DIN LUMINA
AMIN.
antihrist uciga l ar CRUCEA LUI HRISTOS vi l am aratat cine este …
cascati ochii si vedeti cum apa incepe a se lua de pe fata pamintului pentru ca ati ales a va inchina fiarei prin actele blestemate cele cu 666 pasapoarte biometrice , permise cu 666, carduri de” sanatate ” acte de lepadare din HRISTOS ESTE ORTHODOX ,cu rfid in locul numelui de Botez de asta
BINECUVANTAREA LUI DUMNEZEU NUMAI ESTE …
HRISTOS ESTE ORTHODOX
AMIN.
@Teodor Stela alias crestinul orthodox ,lupta pentru Hristos este Orthodox
Se pare ca ti-ai pierdut medicamentele, prescrise de psihiatrul tau, altfel nu se expilca de ce ai vomat textele de mai sus
…ne socotiti schismatici si nebuni ,
mmh
vei lua plata pentru cavesti sluga la omul rosu sau antihrist tot pe acest pamant asa cum este aratat de Sfintii Parinti in Proifetiile acestor vremuri
” cea mai mare si ultima lupta se va da in Tara Scitiei impotriva lupilor in piei de oaie si VA FI VAI DE TINE om rosu ”
,vai de tine va fi om al iadului sluga la antihrist ,jidov blestemat ca anathema esti dat
MAICA DOMNULUI Apara Gradina Ta
Ingradeste BISERICA LUI HRISTOS cu foc SPRE MARTURISIRE CURATA SI VIE pe acest pamint precum odinioara in Lavra Poceav
Amin.
Apropierea de schismatica si eretica religie numita „biserica catolica” a inceput cu mult timp inainte.
Spre exemplu:
„Reforma calendarului a fost făcută de papa Grigorie al-XIII-lea în anul 1582, fiind impusă şi Bisericii Rasaritului. Dar de fiecare dată, aceste încercări au fost respinse cu hotărâre, fiind considerate abateri de la Tradiţia Ortodoxiei, abateri condamnate aspru de anatema stabilită de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice.
În timpul acestor frământări nici Biserica Ortodoxă Română n-a scăpat de aceste ispitiri din partea Apusului. Aşa se face că în anul 1864, Alexandru Ioan Cuza a convocat un Sinod bisericesc unde a recomandat schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian.
La Sinod a fost prezent şi Sfâtul Ierarh Calinic de la Cernica şi el a fost unul dintre cei mai vajnici luptători pentru biruinţa adevărului şi păstrarea adevăratei credinţe. S-a opus categoric acestei inovaţii şi părăsind sala Sinodului a spus: „Iară eu, cu cei fărădelege nu mă voi socoti !”.
În acest fel domnitorul n-a reuşit atunci să introducă această recomandare impusa de francmasoni.”