14 octombrie 2010

Parcul Herastrau

Parcul Herastrau


  • Prin anul 1806, lumea eleganta a Bucurestiului iesea la plimbare pe malurile lacului Herastrau.
  • In anul 1936 s-a construit Parcul Herastrau, prin asanarea zonei mlastinoase in perioada 1930-1935.
  • Tot in 1936, a fost creat pe teritoriul Parcului Herastrau, datorita eforturilor renumitului sociolog Dimitrie Gusti, Muzeul Satului, una dintre cele mai mari institutii de gen din Europa, care pune in valoare, prin mijloace specifice, toata bogatia etnografica si folclorica a populatiei din diferite regiuni ale Romaniei.
  • Denumiri anterioare:
  • "Parcul National", "Parcul Carol al II-lea" si "I.V.Stalin".
  • In anul 1920 personalitati romanesti au fondat Asociatia Sportiva "COUNTRY CLUB", care a devenit mai tarziu "Clubul Diplomatic".
  • In Parcul Herastrau se afla o zona rezidentiala speciala, constituita de Palatul Elisabeta.
  • Parcul Herastrau este situat in partea de nord a orasului Bucuresti si este cel mai mare parc al Bucurestiului.
  • Parcul Herastrau are o suprafata de cca 110 ha.
  • Lacul Herastrau are o suprafata de cca 74 ha.
  • Parcul Herastrau este delimitat de B-dul Prezan Constantin - B-dul Aviatorilor - Sos. Nordului - Str. Elena Vacarescu - Sos. Bucuresti-Ploiesti - Sos. Kiseleff.










Vegetatie

Parcul Herastrau detine vegetatie arboricola de salcii, plopi, artari, frasini si tei.
       Parcul Herastrau cuprinde zona Expo Flora, Insula Trandafirilor, Insula Plopilor si Gradina Japoneza, amenajata in anul 1998 cu sprijinul Ambasadei Japoniei in Romania si a Fundatiei Comemorative a Expozitiei Mondiale Japoneze.





















Atractii

  • Parcul Herastrau, numara astazi, printre atractiile sale, un teatru de vara, pavilioane de expozitii, cluburi nautice si de sport, cafenele si restaurante, un hotel si multe alte facilitati. Lacul Herastrau este utilizat pentru agrement, sporturi nautice si navigatie.
  • Este locul ideal unde se poate practica aproape orice gen de sport si are zone pentru odihna si cultura si zone destinate sportului si distractiilor.
  • De asemenea in Parcul Herastrau mai puteti petrece clipe minunate alaturi de rate salbatice, lebede albe / negre, paunii, veverite,etc. 


Lebedele sunt o grupă de păsări acvatice mari, aparținând familiei anatidae. Pot fi recunoscute după gâtul curbat (au cel mai mare număr de vertebre cervicale dintre toate vertebratele) și după penajul alb.









         
In emisfera nordică, penajul speciilor de lebede este de culoare albă pură (cu excepția notabilă a Cygnus atratus din Austria care este complet gri închis, dar care este o varietate adoptată local a lebedei negre australiene), dar speciile emisferei sudice au colorație mixtă, alb și negru. Spre exemplu, lebăda australiană cunoscută sub numele popular de lebăda neagră (Cygnus atratus) este complet neagră cu excepția unor pene albe de pe aripile sale, respectiv în America de Sud, există o specie numită lebăda cu spatele negru (Cygnus melancoryphus) care are gâtul negru.
Picioarele tuturor varietăților sunt de culoare gri închis, cu excepția a două specii din America de Sud care sunt roz. Culorile ciocurilor variază între galben închis intens, chiar roșu, până la negru. Astfel patru specii subarctice au ciocuri negre cu diferite cantități de galben, în timp ce lebăda mută și cea cu gât negru au ciocurile de culoare roșie având fiecare câte o excrescență la bază.


Raţa suliţar
Raţa suliţar este o raţă larg răspândită, ce cuibăreşte în zonele nordice ale Europei, Asiei şi Americii de Nord. Iarna migrează la sud de aria de cuibărit, ajungând până la ecuator. Un lucru neobişnuit pentru o pasăre aşa de răspândită este faptul că nu are subspecii geografice

DESCRIEREA SPECIEI
Raţa suliţar este o raţă relativ mare, cu coada lungă şi ascuţită, de la care i se trage numele şi denumirea ştiinţifică. Masculul are un colorit distinctiv, format din maron, gri şi alb iar femela are penaj predominant maron deschis şi coada mai scurtă.

REPRODUCERE
Ambele sexe ajung la maturitate la vârsta de un an. Împerecherea are loc între aprilie şi iunie. Îşi construiesc cuibul pe pământ, ascuns printre vegetaţie şi ferit de umezeală, deseori la distanţă de apă. Femela depune 7-9 ouă de culoare crem în ritm de unul pe zi. Femela cloceşte timp de 22-24 de zile. Puii sunt precoce iar imediat după ecloziune aceştia sunt duşi la cel mai apropiat ochi de apă unde se hrănesc cu insecte moarte ce plutesc la suprafaţa apei. Puii îşi iau zborul la vârsta de 46-47 de zile.

ALIMENTAŢIA
Se hrăneşte cu seminţe, rizomi şi rădăcini de plante acvatice.

VIAŢA SOCIALĂ
Pot migra pe distanţe foarte mari. A existat un caz în care o pasăre marcată în Canada a fost găsită în Anglia 9 zile mai târziu.

DURATA DE VIAŢĂ
Trăiesc între 15 şi 25 de ani. Cel mai vârstnic exemplar a trăit 27 de ani şi 5 luni






Paunii
 Paunul este originar din India, unde traieste inca si astazi in stare salbatica.Cresterea lui ca pasare decorativa se face de foarte multa vreme, el fiind domesticit acum cateva mii de ani. In Europa a fost adus prin secolul al VI - V-lea i.e.n. in Grecia, de unde apoi a trecut in Italia. Aici era crescut in pacuri speciale pentru pauni si in insule de pauni special amenajate.
    Paunul este o pasare de talie mare, ce se distinge in special prin faptul ca tectricile superioare ale cozii la mascul sunt foarte lungi, constituind asa-zisa trena ce poate fi desfasurata in forma de eventai.

Paunul alb pui scosi numai din reproducatori atent selectionati . La maturitate ajung sa aiba coada 1,7 -2 metri inaltime si 2,7 - 3 metri latime. Au culoarea de un alb imaculat.





Punii Baltati este incrucisarea intre mai multe rase de pauni in decurs de 6 ani.Sunt pauni baltati cu coada mai mult albastra alba au gatul alb si aripile albastre.




Frumusetea paunului este legendara. Acesta are un corp durduliu, specific pasarilor, un gat lung si subtire care se termina cu un un cap mic.Penele paunului sunt viu colorate in nuante stralucitoare de auriu, verde sau albastru, amestecate cu maro sau negru. Masculul este mult mai colorat decat femela, care mentine totusi aceleasi nuante ale penelor.


Alte specii de rate salbatice













Veverite
Veverița este un mamifer rozător de talie mică, cu blană roșcată ori neagră pe spate și albă pe piept, cu coadă lungă și stufoasă.
Până acum s-au identificat peste 300 de specii de veverițe. Cea mai cunoscută și numeroasă populație o reprezintă veverițele gri, care se întâlnesc pe aproape întreaga suprafață a emisferei nordice (Europa, nordul Asiei, Orientul Îndepărtat și Japonia).

Familia

Familia Sciuridae (a veverițelor), aparține ordinului Rodentia și cuprinde rozătoare mici sau mijlocii. Această mare familie include veverița de copac, veverița terestră, marmota, veverița zburătoare, popândău și câinele de preerie (Cynomys). Veverițele sunt indigene în America, Eurasia și Africa și au fost introduse de om în Australia. Veverițele au apărut în Eocen, aproximativ 40 milioane ani în urmă. Veverițele sunt strâns legate dintre speciile existente cu castorul de munte și cu rozătoarele Dormice.

Specii

Cea mai răspândită specie, veverița gri, este de o lungime de 30-40 de centimetri (inclusiv coada). Cântărește aproximativ o jumătate de kilogram. Principala hrană a veveriței constă în: alune, nuci, semințe, sâmburi și fructe de pădure. Trăiește aproximativ 6 ani.
Veverița roșcată (Sciurus vulgaris), are în jur de 20 - 25 de centimetri. Blana veveriței roșcate este în nuanțe de la cărămiziu la negru-roșcat, burta este albă și are o coada lungă. Această specie de veveriță se găsește și în România. Hrana principală este alcătuită din semințe și conuri de pin sau de brad.
Veverița dungată (Tamias striatus), trăiește în America de Nord.
Cea mai mică specie de veveriță cunoscută trăiește în sud-estul Nigeriei, în Camerun și Gabon. Are o lungime de aproximativ 7 centimetri.
Ratufa (Ratufa indica), este cea mai mare specie de veveriță cunoscută. Corpul și coada împreună ajung până la 90 de centimetri. Aceste veverițe uriașe trăiesc în sud-estul Asiei și în câteva zone din Nepal.

Mod de trai

Veverițele nu trăiesc în grupuri, fiind animale singuratice. Numai în perioada împerecherii se apropie unul de altul. Puii de veveriță se nasc golași și orbi, având greutate între 30 și 50 de grame fiecare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu